Glicina

Glicina mov (pe numele oficial Wisteria floribunda) este un arbust cățărător originar din Japonia. Glicina mov este cea mai răspândita, fiind adaptata la condiții de clima din Moldova, dar exista si glicina roz si glicina alba, ceva mai rare.

Glicina mov este o planta perena, cățărătoare, cu un coronament foarte bogat, fiind capabila sa îmbrace complet o fațada, un gard sau sa formeze bolte, dintr-o singura rădăcina. Glicina mov are frunze cazatoare, rezistenta scăzuta la frig, in primii ani, are nevoie de mult soare, apa și pământ fertil. Glicina mov este o planta destul de pretențioasa, dar după primii ani de viața devine robusta si ceva mai toleranta la condițiile de mediu. Planta trăiește mult, peste 20 de ani, și poate ajunge în 10 ani la o înălțime de 10-15 metri daca este lăsata să crească libera, tulpina arbustului ajungând la peste 30 de centimetri diametru. Dacă este tunsă corect, poate lua forma unui copac, cu tulpina si coroana (dar are nevoie de susținere adecvata în primii 3-4 ani de viața), si daca ii este oferit suportul de care are nevoie se dezvolta impunător. Spectaculos este ca glicina mov poate forma bonsai, unele exemplare având vârste care depășesc 20 de ani si fiind de o frumusețe plina de mister. Florea de glicina mov (dar si cele albe sau roz) seamănă cu florile de salcâm, dar sunt mult mai mari si rezista mult mai mult timp. Glicina mov înflorește la noi, la finele lunii aprilie, începutul lui mai. Florile durează 6-8 săptămâni si sunt mai multe serii, astfel ca perioada de inflorescența durează practic toata vara. Florile sunt suav parfumate si extrem de decorative. Glicinele bătrâne fac chiar doua repreze de flori, mai ales daca anul a avut o vara ploioasa si mai rece, iar toamna este lunga.

Glicina mov are nevoie de spațiu pentru a se dezvolta, iar orientarea către cățărare trebuie făcute spre zonele foarte însorite din gradina. Daca creste in zone umbrite nu înflorește, după cum are probleme si daca apa băltește sau daca solul este sărac în nutrienti. Udarea plantei trebuie sa fie moderata, mai frecventa in primii ani si in perioade de seceta sau seara după apus in zilele caniculare.